Lucian Meţianu

 "Octavian, Corneliu, Lucian. Trei tineri care se intâlnesc la sfârşitul anilor cincizeci la clasa de compoziţie din Conservatorul de muzică din Bucureşti, legâdu-se o profundă prietenie între ei, care a dăinuit în timp. Îmi amintesc cu plăcere, de discuţiile pe care le aveam asupra evoluţiei limbajului muzical, într-o perioadă în care a imagina alte tehnici de compoziţie era mai mult decât o erezie. Cu toate vicisitudinile acelor timpuri, pasiunea şi tenacititea gândurilor noastre au dat roade şi unele dintre tehnicile imaginate atunci s-au dovedit cu adevărat inovatoare. La începutul anilor şaizeci, Corneliu Cezar propune o repunere în discuţie a armoniei tradiţionale, utilizată în sec XVIII şi XIX, referindu-se la seria armonicelor naturale. Această idee a fost dezvoltată la Paris abia în anii şaptezeci sub denumirea de Spectralism. Toată lumea îşi imaginează ca această înnoire a apărut pentru prima oară în Franţa! Eroare. Găsim o tehnică asemănătoare în compoziţiile lui Corneliu Cezar şi Octavian Nemescu încă de la începutul anilor '60. Eu realizez lucrarea "Pythagoreis" (muzică electronică) la Hochschule fur Music Koln în 1969-1971. Cum a ajuns colegul nostru la acest rezultat ? Într-o zi Cornel ne invită la el şi spre marea noastră mirare îl găsim cu un ventilator, pe palele căruia legase o serie de fire de pielele şi pe care-l deplasa în sus şi în jos pe cozile grave ale pianului. Am fost înmărmuriţi de armonia care se degaja prin interferenţele ce se realizau datorită armonicilor naturale. Au urmat discuţii pasionante despre posibilitatea de a acorda diferit istrumentele din orchestră sau imaginarea unei alte notaţii pentru a realiza o partitură lizibilă. Am rămas foarte puţini martori care pot vorbi despre acea perioadă, de efervescenta căutare, în care exista o adevarată emulaţie între tinerii compozitori pentru a depăşi vechile norme. A existat o adevarată comunitate de idei între generaţia noastră şi aceea dinaintea noastră. Mă gândesc la Tiberiu Olah, Ştefan Niculescu, Aurel Stroe, Cornel Taranu, Anatol Vieru, Miriam Marbey sau Gheorghe Costinescu, Mihai Mitrea Celarianu, etc. După terminarea Consevatorului am continuat să ne întâlnim şi să comentăm între noi compoziţiile spunându-ne părerea fără nici o reticenţă. Aproape de fiecare dată Cornel ne surprindea cu ideile lui. O parte din viziunea lui despre muzică şi relaţia dintre om şi artă se găseşte în lucrarea publicată la Editura Muzicală Bucureşti 1984, "Introducere în Sonologie". Acţiunea undelor sonore asupra nivelelor fizico-chimic, biologic şi psihologic. Prefaţa este scrisă de reputatul matematician Prof. dr. Solomon Marcus. Este o adevarată carte de vizită asupra seriozităţii şi valorii acestei lucrări. Viziunea muzicii ca forţă, ca o modelare a materiei şi a spiritului depăşeste cu mult limitarea la estetic. Studii recente atestă că secvenţe de linii melodice, alese de o anumită lungime, cu o anumită înşiruire de frecvenţe, pot stimula creşterea şi dezvoltarea plantelor, dăruindu-le o rezistenţă crescută faţă de factorii exteriori. Este posibilă şi inversarea factorilor ducând la inhibare. Deci nu toate duratele şi şirurile de frecvenţe sunt nedăunătoare. Credinţa lui Corneliu Cezar faţă de muzică o exprima astfel: <Credinţa mea intimă este că muzica poate fi chiar mai mult decât un limbaj total. Muzica poate fi şi este o energie a Vieţii>. Putem înţelege multitudinea de manifestări atât de diferite în creaţia muzicală a lui Corneliu Cezar : printre primele muzici pe bandă (tratată electronic) 1965 "Aum", în 1970 muzica polistilistică pe care o numea "Orga de stiluri", sau imaginează aproape în aceeaşi perioadă o muzică "Fusion" în care amesteca şi fragmente de muzică uşoară, iar în ultima perioadă 1980 a scris prima muzică voit retro, intitulată "Alpha Lire". Şi pentru a îcheia transcriu dedicaţia pe care mi-o scrie pe lucrarea Introducere în Sonologie: <Pentru Lucica în amintirea acelui OCL de o viaţă" Cornel Cezar 2 Mai 1984." (Lucian Meţianu, 2012)