Dan Mercureanu

“În anii 60 legăturile mele cu Dinu Petrescu au fost amicale, colegiale şi de stimă reciprocă. Avea câţiva ani mai mulţi decât mine, dar asta nu ne-a împiedicat să fim destul de legaţi. Era un personaj original, cultivat, niţel provocator, dar plin de idei. Întâmplător am aflat că a murit în 1999. Nu cunosc nimic din viaţa lui sau muzica sa după plecarea mea în ‘69, sau mai bine spus nu am avut noutăţi decât fragmentat. Amintirea mea este destul de vie cu acei ani atât de îneguraţi şi în acelaşi timp atât de bogaţi în căutarea a ceva care părea logic şi în acelaşi timp inefabil şi infinit.”

...

"Erau timpuri dificile, entuziasmul nostru enorm! Este greu de imaginat începuturile muzicii electronice în România în acea epocă. Dinu Petrescu a fost cel care a început să lucreze cu inginerul Ionescu, care era şeful discotecii Conservatorului. Curioşi, pasionaţi, interesaţi. Iancu Dumitrescu şi eu ne-am plonjat cu frenezie în această direcţie. Dacă îmi amintesc bine erau două sau trei sintetizoare mai mult sau mai puţin valabile, care nu au nimic în comun cu tehnologia actuală. Rezultatele erau impresionante faţă de mijloacele primitive întrebuinţate.”

...

„Cred că prima <audiţie> a avut loc la magazinul Muzica de pe Calea Victoriei. Trei compozitori cu talente diferite, cu viziuni artistice diferite, cu <jocuri intelectuale> diferite, dar cu o forţă şi o convingere care e dificil de a o exprima astăzi."

...

"<Glissandi> a fost cea mai reuşită, tehnic, piesă compusă de către mine. Anii trecând, colegii noştri au continuat, cu brio, pe această cale. Eu, în schimb, am continuat să scriu, însă nu în acest domeniu. Cât despre atmosfera şi oamenii întâlniţi, pot să spun că era o epocă de căutare şi o dorinţă fierbinte de cunoaştere. Evident, uimirea instinctivă, era urmată imediat de curiozitate. Nu pot spune că era un succes spontan nemaivăzut. Mai degrabă o apropiere de o explicaţie logică, călduroasă şi pasionată. În orice caz, niciodată nu am avut sentimentul de a fi respinşi şi izolaţi. Dimpotrivă! Totul părea şi probabil la nivelul nostru, era atât de nou! Au urmat o serie de alţi compozitori de talent care au expus şi dezvoltat cu multă pasiune acest tip de muzică. Anii '67, '68, '69, an când am plecat în Franţa, au fost ani de speranţe mai mult sau mai puţin realizate. În Occident viaţa mea artistică, ca dirijor, compozitor, profesor şi director de Conservator, a luat diferite direcţii, având o carieră bogată şi reuşită în mare parte. Sunt fericit că încercările şi experienţele din acei ani s-au dezvoltat şi viaţa muzicală românească a continuat în ciuda timpurilor grele. Vieţuind în alte meleaguri şi alte cerinţe şi realizări muzicale nu m-au împiedicat de a mă informa despre creatorii români. Iancu Dumitrescu a rămas acelaşi mare talent, căutând fără încetare direcţii noi în domenii mai mult sau mai puţin cunoscute. Bineînţeles l-am ales pe el în particular, căci face parte din echipa <eroică> din acele timpuri." (Dan Mercureanu, 2012)