Soare Staniol captează câteva dintre ideile definitorii pentru existenţa şi filosofia grupului, sugerând o paradoxală incursiune într-un efemer sonor developat prin cabluri şi microfoane până la forma de CD, uzuală pentru obiceiurile de consum muzical în societatea contemporană. Prin <Soare Staniol>, Maria Balabaş, Mihai Balabaş, Călin Torsan şi Gabriel Bălaşa, certifică posibilitatea de a fi liber ca parte a unui grup, simt sunetul ca iniţiator al unei comunicări artistice adevărate şi, în general, experimentează cu posibilitatea existenţei timpului auditiv ca Ecuaţii, Înghiţituri, Lacrimi, Mere roşii, Dimineţi de miercuri, Ceasuri cu cuc fără cuc, Nume proprii sau Avânt-care-să-facă-parte-din-gard. Sound-ul definitoriu e ambiental psihedelic, poetic cântat, de peisaj sonor acustic netemperat şi electronic sintetizat. Soare Staniol are nevoie de timp din partea voastră. Acordaţi-i o oprire, o oră, o respiraţie.” (Maria Balabaş, 2013)
„Nimic nu-i întâmplător. Energiile noastre s-au atras, totul a început foarte firesc (necesitate), fără să ştim ce, sau să ne planificăm sunetele. S-au legat şi au început să prindă contur. Ne-am întâlnit şi am început să ne formăm prin 2009. Nu ştiu exact să-mi descriu colegii de trupă, pentru că cel mai bine îi simt atunci când cântăm. Pe Călin îl văd ca un munte care scoate sunete, pe Mihai un fel de ''inginer principal'' care stă şi asigură background-ul /baza sonoră, peste care venim noi cu intenţiile noastre şi improvizăm, iar Maria vocea de care se leagă ce am zis mai sus, şi mai mult decât atât, dă acea stare care face totul să devină distinct şi personal.
La început eram pe stare, cântam la ce simţeam să cânt în acel moment. Şi acum e la fel, doar că a început să se fixeze să zic aşa un set-up anume. Din el fac parte: Frame Drum, Darbuka, Udu, DJembe, alte efecte de atmosferă Ocean Drum, Kalimba, scoici, chimes, printre care din când în când şi un Roland HPD 10 (percuţie electronică).
De la început mi-a plăcut această fuziune/învăluire de instrumente/sunete tradiţionale. Fluiere, percuţii cu efectele din clape, sintetizatoare şi alte ''jucării'' electronice ale fraţilor Balabaş. Mistic. Cântând şi experimentând împreună cu ei pot să spun că am descoperit şi alte părţi spiritual-sonore de care nu ştiam că le posed. Cu alte cuvinte, prin experiment poţi să-ţi dai şansa să te cunoşti mai bine, să descoperi lucruri noi şi stări inedite, emanate de sunete dincolo de sunet.” (...)
„De doi ani, aproximativ, muzical am revenit mai aproape de mine și de ceea ce emană și simte spiritul meu să exprime, pătrunzând în alte sfere cu artiști cu care am făcut rezonanță și creat armonii sonore de maximă intensitate. Unul dintre cadre este și cel cu Maxim Belciug. Practic fiecare (în)cântare este o călătorie în spațiu și timp, culturi, astre și galaxii. Mereu mă întreb și vreau să descopăr ce se află dincolo de sunet, să pot să privesc dincolo de sunet. Cred că acesta este sensul. Vibrație/lumină aparte care nu se poate explica prin cuvinte. Adian Naidin și călătoria sa muzicală a trezit în mine specificul acestei nații, readaptată, reinventată într-un mod cât se poate de personal, cu mare suflu și intensitate strămoșească. Mă simt român 100% când cânt cu Adrian Naidin. Urmează a fi lansat un disc la care am lucrat de ceva timp, <'Pân la Rai>, în formulă de 4 cu: Adrian Naidin (voce, violoncel), Raul Kusak (pian), Eugen Amarandei (contrabas) și cu mine la tobe și percuții. Urmează să apară și un DVD cu un concert de la Teatrul Odeon împreună cu Sorin Zlat la pian.” (Gabriel Bălaşa, 2015)
(...)
„La propunerea grupului bucureştean Avant‟n‟Gard, unul care propune tot o muzică improvizată, am răspuns deja pregătit. Sigur, expresia și unghiul de abordare sunt diferite faţă de ceea ce îşi propune cvartetul timişorean, însă, în esenţă, lucrurile sunt similare. A început în acest fel o colaborare extrem de fericită cu fraţii Balabaş şi cu percuţionistul Gabi Bălaşa, una care a urmat traiectoria logică a lucrului făcut cu plăcere. În plus, un amănunt aparent nesemnificativ, distanţa care scindează cumva grupul Nu & Apa Neagră între timişoreni şi bucureşteni (mai nou şi Saşa-Liviu trăieşte în capitală), îngreunând cumva apariţia în Bucureşti din cauze financiare privind deconturile acestui drum, a făcut ca Avant‟n‟Gard să adune mai multe prezenţe în cluburi, continuitatea demersului concertistic concretizându-se sub diverse forme, implicit a două albume, unul bootleg, <Peisaj pictat în ceai>, iar altul produs de trupă, cu înregistrări premeditat făcute în studio, <Soare staniol>.” (Călin Torsan, 2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu