5.8.25

Testimonial Andrei Lupsa (Dudawles), 2015

 „Am început să mixez în 2008 dintr-o joacă. Eram între două joburi şi voiam să mă regăsesc într-una dintre pasiunile mele. Ştiam că am o afinitate pentru muzică şi că am ureche muzicală. Eram îndrăgostit de drum & bass şi mi-am zis <hai să îmi iau nişte scule basic şi să mixez acasă, pentru mine>. Îmi plăcea atât de mult încât stăteam şi 4-5 ore/zi mixând tot felul de piese/genuri/stiluri, dar tot la drum & bass mă întorceam. Având câţiva prieteni DJ, în scurt timp am ajuns să mixez în barurile de prin Cluj.

La câteva luni m-am apucat de producţie, în Reason, şi am cam rămas blocat pe Reason ani buni. Mi-a plăcut mult, stăteam pe atunci într-un apartament de trei camere cu Dan Bazix şi Acqzuel şi lucram non stop la piese (şi eu, şi ei) şi făceam şi un master în paralel. Aproape tot ce terminam de produs, semnam la labeluri, mai puţin cunoscute dar bunicele. Nu erau geniale piesele, dar erau aerisite, sunau curat, erau muncite. Îmi amintesc bucuria primei piese semnate la un label, o senzaţie de neuitat. :)

La început lucram pe chestii mai minimaliste, mai apoi am început să fac piese edgy, de club, având în vedere că rareori puteam să strecor piese de-ale mele în seturi. Le lipsea acea energie.

După diverse GIG-uri şi piese semnate au început să apară şi GIG-uri în afara Clujului. Era o perioadă în care aveam timp serios să mă promovez, numai asta făceam.

În ianuarie 2011 vine propunerea lui MC Agent de a mă alătura grupului Unusual Suspects, crew care există deja de mulți ani şi a realizat petreceri de succes pe zona drum and bass. Am acceptat şi pentru o perioadă bună am colaborat bine.

Am avut experiențe foarte bune ca DJ în toți acești ani, participând la cele mai importante evenimente din sfera muzicii electronice din România.

Legat de partea de producție muzicală, pot spune că am lansat câteva piese la labeluri bune, cele mai multe în colaborare cu un producer foarte talentat din Ucraina, Fade. Mi-a fost comod să lucrez cu el şi am fost mereu pe aceeași lungime de undă. Am avut și un release pe vinil la Avantgarde Recordings, un label italian care se descrie ca fiind promoter de open minded jungle şi drum and bass. Piesa <Propeller> chiar a ajuns în TOP 50 Beatport drum and bass releases fiind promovată de artiști ca BTK sau Chris SU.

Momentan mă concentrez exclusiv pe DJ seturi și pot spune că sunt mândru că am reușit să împart scena cu unii dintre cei mai importanți DJ și producători de drum and bass din lume precum S.P.Y, BTK, Etherwood, Cyantific, Alix Perez, Logistics, Wilkinson, Netsky etc.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu