Interviu cu Alexe-Marius Andrei (Bean/Subcarpati), 2012

EnciclopedIA · Interviu cu Alexe-Marius Andrei aka Bean (Subcarpati), 2012 @ ElectroBlog Ro (NaturalReader)

 Septimiu-Gheorghe Moldovan: Salutări Alexe-Marius Andrei! Povesteşte-ne pentru început când ai pus mâna prima dată pe un microfon în faţa unei mulţimi şi care a fost feelingul, feedbackul, experienţa?

Alexe-Marius Andrei: Ce să zic, nu sunt mare fan al primului meu concert, dar asta nu a însemnat că nu m-a marcat. S-a întâmplat la Constanţa în 2000. Era un hall of fame de grafuri. Se strângeau writeri din toată ţara, îşi alegeau un perete mare şi îl pictau. Se făceau fotografii, se postau pe un site (primul site era găzduit de un nene mai la vreo 30 de ani, îi plăcea oldschool-ul foarte mult şi era unul din puţinii susţinători adevăraţi ai hip-hop-ului, cu toate elementele lui. Nu mai ţin minte cum îl cheamă. Ştiu că era prieten cu Shao, writerul). După concurs, a fost acest concert de rap. Tremuram de la tensiune. Eram fericit şi îngheţat de frică. Nu a fost mare răspuns din partea publicului, nu a fost la nimeni din seara aia, deşi fuseseră ceva ceva nume. A fost ok, multe de învăţat clar. Cea mai împortantă lecţie învăţată, şi mă bucur că am învăţat-o la primul concert, este să repet şi să muncesc înainte să ies pe scenă. Per total, o amintire frumoasă. Graf, b-boy, mc, dj, chiar aşa era.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Ce stil abordai la început şi cum ai evoluat de-a lungul anilor?

Alexe-Marius Andrei: Am început cu hip hop clasic, ăla mai funky. Când a plecat Sleek din ţară a lăsat multă muzică pe aici, de ascultat, de căutat. O parte din muzica aia (în special funk şi soul) a ajuns şi pe la mine. Şi de aici şi sound-ul nostru funky. Ne mândream când auzeam acelaşi sample folosit de noi şi de alţii, numai că asta se întâmpla la vreo 5-6 ani distanţă. Hip hop, apoi am încercat să dau pe beat-uri din ce în ce mai rapide, apoi din ce în ce mai lente. Am început prin „a fi raper”, apoi am evoluat spre „a fi MC”.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Ideea de MC a ajutat mult în evoluţia undergroundului/electroului românesc, la începuturi. Un om priceput la emiţător poate aduna în jurul lui mulţi oameni. Ce alţi MC români crezi că merită credite şi au contribuit?

Alexe-Marius Andrei: Norzeatic cu toate aka-urile lui, Junkyard, Agentu`, Tina. Ei sunt pe partea de electro. Dar toţi au fost influenţaţi de artişti hip hop. E minunat când laşi atitudinea de dur, iei un microfon în mână şi începi să fii MC. Să interacţionezi cu oamenii. Să-i faci să danseze. Te apropii de muzică. Sunt mulţi MC care or să simtă rândurile astea. Ei sunt răspunsul întrebării tale. E minunat când realizezi de ce e aşa de mare cuvântul MC, pe propria piele. Simţi că ai putere, omule! Eşti conductor, eşti emiţător, eşti receptor.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Nu eşti doar unul dintre cei mai buni MC de pe la noi, ci şi un producător muzical. Când ai început să creezi piese, care era destinaţia lor şi cu ce aparaturi ai lucrat în decursul timpului?

Alexe-Marius Andrei: Producţia a evoluat odată cu MC-ingul. Adică a fost o evoluţie în paralel. Dacă stau să mă gândesc, ăsta a fost unul din cele mai mari avantaje ale mele. Nu s-a schimbat nimic în traiectoria pieselor mele. Mi-am dorit să fac piese pentru oameni. Mi-am dorit să simtă ce simţeam eu când ascultam o piesă frumoasă. E mână în mână cu ego-ul, ştiu, dar ăştia suntem. Cakewalk, Cool Edit Pro (Adobe Audition se numeşte acum), Acid, Cubase. Am mânuit procesoare de voce. Am pus mâna pe câteva samplere. Ceva sintetizatoare. Am un Novation X-Station, e şi placă şi clapă :) . Şi multe instrumente de percuţie sau de suflat.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Ai colaborat cu diverse trupe din diverse sfere muzicale. Descrie stările prin care ai trecut, oamenii pe care i-ai întâlnit, ce ai lăsat şi ce s-a adăugat?

Alexe-Marius Andrei: Am învăţat că undergroundul este o ţeapă, dacă nu eşti atent şi auto-didact. Dar, în acelaşi timp, cei ce sunt în underground, cu adevărat, merită mult respect. Am învăţat că avem artişti şi instrumentişti buni în România, dar adesea sunt răutăcioşi şi invidioşi. Am învăţat cum e să cânţi şi cu live band şi cu sound system. Am învăţat despre bani, am învăţat despre oameni. Şi cea mai mare adăugare sunt prietenii.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Cu Blanoz ai apărut şi pe ecrane, practic ai dus la cel mai înalt nivel acea grupare. Care e povestea perioadei în care ai activat cu ei?

Alexe-Marius Andrei: Ei duceau o perioadă de recrutare prin rândul MC-ilor. S-a nimerit să am noroc cu Da Hood şi prin ei, i-am întâlnit pe cei de la Blanoz. Povestea e aşa... prea frumos ca să dureze. Utopie. Stilul de viaţă, stilul de muzică, de repetiţie. Era prea pe muchie de cuţit. Băieţeala era la maxim, haiduceala, clar, dar nu ieşeau piese. Unele jam session-uri ieşeau extraordinare, dar în sala de repetiţie. Şi când ajungeam la concert, nu mai ieşea, fiindcă era jam session. După 3 ani şi un număr extraordinar de 6 piese făcute în aceea perioadă, m-am şi îmbolnăvit. Am zis că mă las de MC-ing. Apoi m-a sunat Michi de la Şuie şi am zis că trebuie să fie un semn, că nu trebuie să mă las de muzică.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: 2010 a adus Subcarpaţi, o iniţiativă curajoasă, o combinaţie foarte interesantă. Cum s-a născut ideea şi ce încearcă să transmită?

Alexe-Marius Andrei: O să răspund mai scurt puţin, deja a început să se ştie povestea full a trupei. Am tot lucrat cu folclor. Poate nu românesc, dar am lucrat. Îmi place foarte tare varietatea instrumentelor, sunetelor. Subcarpaţi a fost răspunsul unor ani de căutare muzicală. Căutare de nu ştiu ce... până când am găsit. Mesajul este un îndemn la reascultarea muzicii folclorice româneşti şi separarea lui din zona ambiguă a tv-urilor. Zona ce mută muzica folclorică în aceeaşi găleată cu toate scârboşeniile.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: De ce folclorul?

Alexe-Marius Andrei: Fiindcă e frumos. Dacă nu era frumos, nu mă atingeam de el.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Te declari patriot convins?

Alexe-Marius Andrei: Nu cred că am curajul lui Ogoreanu. Şi, din păcate, sunt patriot cu manta. Îmi place muzica şi se întâmplă să fim de ajutor spiritului românesc. Un radio la ţară m-a făcut să ajung la Subcarpaţi, nu cartea de istorie. Aşa că mai întâi sunt om de muzică, apoi aşa, patriot. Revendicarea drepturilor şi a pământului e mână în mână cu animalismul din noi. Unele „fracţiuni” paramilitare o demonstrează. A, desigur, putem vorbi de datoria morală a omului în general. De la ţăran la intelectual. Datoria morală a oricărui locuitor de ţară, de a face o conexiune între el şi strămoşii lui.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Care este părticica de Românie cea mai dragă ţie?

Alexe-Marius Andrei: Maramureşul, acum. Fiindcă e cea mai puţin exploatată. Asta nu înseamnă că scade farmecul pe măsură ce cunosc regiuni. Zic doar aşa din citite şi din faptul că mintea mea speculează mult în zona asta mai magică. Desigur, avem superbul curcubeu sudic. Avem Moldova cu atâţia poeţi şi scriitori. Avem Ardealul puţin mai civilizat. Toată ţara arată brici, mai puţin unde a intervenit omul, dar asta e universal valabil.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Ţara noastră duce o gravă lipsă de „eroi”, de idoli, de modele, iar voi aţi picat la ţanc printre tinerii care au mare nevoie de asta. Cum vezi tânăra generaţie şi în ce direcţie ne îndreptăm?

Alexe-Marius Andrei: Da, eroi. Şi tocmai începeam să cred inversul. Că ţara şi lumea s-a săturat de eroi / acum depinde de noi... era un vers :) . Fiecare din noi trebuie să fim eroi. Aşa încep să cred. Cumva în felul nostru. Gata cu bazatul pe altul. Când te bazezi pe altul, vin comodiţile. Văd tânăra generaţie plină de energie, dar încă neexperimentată. Dornică de dovedire. Am fost surprins plăcut, dar şi neplăcut de ea. Văd evoluţia şi maturizarea mult mai rapidă, dar văd şi blocajele vis-a-vis de problemele delicate: de exemplu rasismul.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: De lăudat este şi faptul că tot ce aţi scos aţi făcut-o gratis. De ce convingerea aceasta şi care crezi că va fi viitorul muzicii vândute?

Alexe-Marius Andrei: E simplu aici. E folclor, a ajuns la noi gratis, aşa trebuie să ajungă şi la oameni. În plus, am vrut să sparg piaţa. Prea cerea fiecare bani pe orice. Acum, dacă vrei să ceri bani pe album, pune mâna şi bagă. Artiştii o să cerşească din ce în ce mai mult respect (adică CD-uri cumpărate), sau o soluţie de marketing ce va permite iar o renumerare sănătoasă. Ăsta cred că e viitorul muzicii vândute.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Cum decurg concertele voastre şi cum e primită muzica voastră?

Alexe-Marius Andrei: Din ce în ce mai bine merg. La început mai şchiopătam, dar uşor, uşor, ne-am legat mai bine. O să sune şi mai bine în 2 ani. Oamenii vin, cântă, dansează cu noi. Ca muzician nu ai ce să ceri mai mult. Cântăm rar şi bine. În schimb repetăm sau muncim mult. Muzica noastră e primită în toate mediile şi categoriile sociale. Din nou, ca muzician nu ai ce să ceri mai mult. Constant, vedem oameni de toate vârstele la concertele noastre.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Cum te descurci între atâtea concerte cu Subcarpaţi şi Şuie Paparude şi care e atmosfera alături de Michi şi Dobrică?

Alexe-Marius Andrei: Când a demarat trupa, a fost mai ciudat. Atacam din două părţi deodată şi, na, au mai sărit ceva scântei. Dar au fost de bine, am învăţat multe din asta. Cert e că, după o vreme, lucrurile s-au aşezat şi schimbat în bine. Ce înseamnă dansul ăsta în 2? Un avion la 6 dimineaţa pentru a prinde celălalt concert. Mai puţin somn câteodată, mai mult stress. Dar şi satisfacţii mai multe.

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Ce ne pregăteşti în viitor pe plan muzical?

Alexe-Marius Andrei: Pregătim apariţii. Colaborări (nu prea multe, un obicei ce o să se rărească în timp). Idei noi. Ne pregătim temeinic concertele, repetăm. Lucrăm la albumul doi Subcarpaţi. Un clip nou. Am făcut promisiuni şi ne ţinem de acestea. E şi uşor să te ţii de promisiuni muzicale, atâta timp cât ai oameni curaţi şi mişto în spate. Lumea ar trebui să ştie că avem la cine să cântăm. Ne mândrim unii cu alţii!

Septimiu-Gheorghe Moldovan: Mulţumesc mult că ţi-ai făcut timp să răspunzi şi baftă multă cu muzica ta! Respect şi pace!

Alexe-Marius Andrei: Big up, Septimiu-Gheorghe Moldovan. Succes în continuare şi mulţumim pentru sprijin. Pentru subcarpaţii din toată ţara şi pentru Septimiu-Gheorghe Moldovan. Cum ziceam: Ne mândrim unii cu alţii!

„Cei de la Subcarpaţi mi-au auzit piesa „Am fost urâtă”, realizată în colaborare cu Aneb, o piesă pe care nu intenţionam neapărat să o promovăm în vreun fel, însă lui Bean i s-a părut interesantă vocea mea şi mi-a scris întrebându-mă dacă aş vrea să facem o piesă împreună. Am zis <de ce nu?>. Am făcut piesa <De când mama m-o făcut> şi când am terminat de înregistrat piesa Bean m-a întrebat dacă nu aş vrea să încerc să îl dublez şi să pun vocea şi pe o altă piesă pe care el o pregătise dinainte cu vocea lui. Piesa era <Drumul spre pace> şi în câteva minute a ieşit şi a doua piesă. Piesa de pe ultimul album are versuri populare cu o temă sugerată înainte de Bean, ulterior eu am încercat să caut în culegeri populare versuri care să trateze tema respectivă. Melodia este născută relativ în acelaşi mod, pentru că Bean s-a gândit în mare la genul de melodie când a compus negativul, transmiţându-mi atât feelingul cât şi atmosfera pe care el o vedea în acea melodie. Fiecare a pus câte puţin în melodie, pentru a ieşi ceva nou şi diferit. Eu personal n-aş zice că vin cu o ştampilă anume, poate prin modul în care cânt piesa şi prin felul meu de a fi, care se transpune în modul de interpretare. De asemenea, cunoscând piesele şi versurile folclorice mai în amănunt din experienţa din festivaluri de folclor, am putut aduce informaţii cu privire la miturile folclorice pe care le putem trata, dar şi locurile de unde ne putem inspira, sau piesele folclorice pe care le putem lua şi modifica în stilul nostru. Am cântat live de multe ori împreună cu Subcarpaţi, mi se potriveşte partea muzicală spre folclor, Bean este bun pe partea de MC, fiecare face partea lui şi comunicăm prin priviri (când să intrăm, ce urmează), desigur, totul repetat dinainte de multe ori, nu improvizăm. Cât despre instrumental, cât am fost eu în Subcarpaţi era mai mult electronic, abia ulterior au început să cânte cu instrumentişti. Mie mi-a plăcut combinaţia atât de stiluri cât şi de voci, mi s-a părut un lucru inovator, care a adus publicul tânăr mai aproape de tradiţiile necunoscute până atunci, din neinteres, pentru că nimeni nu se obosise să îmbrace folclorul în alte haine. O singură piesă preferată nu am, cred că pe atunci era <Drumul spre pace>, însă azi îmi sunt la fel de dragi toate, pentru că în fiecare este pusă muncă şi creativitate.” (Georgiana Mănăilă, 2015)