“Am cântat prima oară împreună cu Vlaicu Golcea <via> Mircea Tiberian, prin '98 (?). Pe vremea aceea Vlaicu era <contrabasist de jazz>, cu toate că mai avea încă plete şi haine de rocker. Îmi amintesc de acel concert, destul de slab, la Filarmonica din Piatra Neamţ, după care păream amândoi destul de stânjeniţi după o oră de cântat <jazz standards>. Nu a fost să fie. Cred că primul proiect de-adevăratelea a fost cel cu <East Village>, care a început ca un trio, cu Sorin Romanescu. A urmat cel cu <Aievea> cu Sorin, Matze, Electric Brother şi Raul Kusak, în 2002. Cu toate că înregistrările ambelor au fost, de fapt, o improvizaţie, îmi place să le reascult. Sunt sincere şi proaspete, cu toate imperfecţiunile inerente. O paranteză: mai târziu, studentă fiind la conservatorul din Rotterdam am avut coleg un pianist german care şi-a petrecut un an în România inainte de studii. Când a aflat că sunt din România m-a întrebat dacă ştiu de <Aievea> - îşi cumpărase şi CDul (cel din 2002). Eu aproape că uitasem că <a fost odată aievea> (ha-ha) aşa că am fost foarte impresionată, că n-a trecut timpul peste noi în zadar şi cineva, undeva, ne ascultă. Formula <Aievea> s-a schimbat mult de-a lungul anilor urmând ca în 2009 să scoatem <Cinema>, un album bine închegat, bine lucrat, în care mă regăsesc 100%. În formula Vlaicu, eu, Cristi (Electric Brother), Tavi Scurtu şi Uţu Pascu. Este de departe proiectul de care sunt cel mai mulţumită, în afara, probabil, de ceea ce pregătim acum!!! Sunt sigură că cei care vor vizita Spitalul Amorului se vor interna voluntar pe dată! A fost ideea lui Vlaicu (din nou) să lucrăm cântece culese de Anton Pann. Mă simt mult mai confortabil să cânt în limba română şi cred că aveam nevoie de aşa ceva după ani buni de stat în afara ţării, unde vorbesc (prost) o limbă straină. Mi-am dorit întotdeauna să cânt muzică românească, am şi încercat cu Vlaicu în discul de <Colinde> şi pe albumul <Lina>. Eu sunt din Bucureşti, din familie de orăşeni şi cumva îmi este peste mână să cânt folclor original. Însă muzica de mahala sau lautăria fac parte din copilăria mea într-un cartier nu chiar select al Bucureştiului. Culegerea de cântece a lui Anton Pann rezonează oarecum, de departe, în istoria oraşului meu şi poate doar citând <Ciocoii vechi şi noi> să am habar de atmosfera din Bucureşti de pe la 1850. E greu de ştiut cum sunau şi cum se cântau aceste melodii - am consultat o culegere apăruta recent şi ceva interpretări ale unor grupuri de muzică veche care probabil au studiat versiunea în notaţie psaltică. Rezultatul va fi ceva între ce am ascultat şi citit şi închipuirea mea. Asta numai despre voce - ce pregătesc ceilalti: Vlaicu, Raul Kusak şi Dan Ivascu (vezi www.spitalulamorului.ro şi www.greenhours.ro) se poate vedea la Green Hours, pe data de 4 iunie.” (Marta Hristea, 2011)
"Am avut onoarea şi plăcerea de a cânta în această formaţie de mai multe ori, în diverse conjuncturi. Pe scurt, mă bucur foarte tare că am avut ocazia să-i cunosc, atât pe Vlaicu cât şi pe Cristi! Experienţele avute alături de ei sunt minunate şi abia aştept să mai colaborăm! Sunt artişti adevăraţi, originali, plini de talent, dar şi modeşti, iar rezultatul acţiunilor lor spune totul despre valoarea acestor artişti. Sper din toată inima să devină cât mai cunoscuţi şi apreciaţi, astfel încât tot mai mulţi să beneficieze de ceea ce exprimă prin stilul lor. (Ştefan Barbu, despre Bucharest AV, 2011)
...
"Singurul proiect pe care l-am pornit împreună şi care se poate realiza doar cu noi este proiectul Soleanu-Golcea-Popescu, care iniţial a pornit ca un trio de jazz, dar care ulterior s-a transformat într-un proiect electro oarecum. Un fel de fuziune a jazzului cu muzica electro. Compoziţii proprii dezvoltate în timp real, suprapuse unor paterne ritmice prestabilite." (Vlad Popescu, 2011)
...
"The Underground Acid a fost unul din primele proiecte la care am participat ca invitat. Atunci Vlaicu era printre puţinii care îndrăzneau să urmeze o direcţie proprie. Pentru mine a fost şansa să cânt alături de un grup al cărui coeficient de inteligenţă muzicală şi creativitate era foarte ridicat, iar lucrul alături de ei mi-a deschis o nouă perpectivă şi atitudine. Deşi percepţia mea în acel moment a fost într-un fel constrânsă de anumite aspecte pe care n-are sens să le enumăr acum, experienţa mea cu acest grup a avut poate un ecou în muzica pe care o fac astăzi, în proiectele mele care includ elemente sonore electro-acustice. Cred că drumul parcurs de un Edgar Varese, Schaeffer, Stochausen, sau alţii, e o poveste fără sfârşit, dar cu mai multe începuturi. Pentru mine un astfel de început a fost colaborarea cu Vlaicu Golcea.” (Cătălin Milea, 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu