„Din punctul meu de vedere Industria era Andrei, iar Răzvan şi ulterior eu eram doar oamenii care îi dădeau curaj să se urce pe scenă. Pe vremea aia era foarte timid (nu ştiu să se fi schimbat acum). El făcea muzică şi tot el o promova. De câte ori mă duceam la el acasă avea deschis calculatorul şi îmi tot punea ce lucra în momentul acela. Era clar că asta trăieşte el şi asta vrea să facă şi mai departe, asta într-o perioadă în care băieţii de vârsta lui considerau că e cool să faci muzică, fără să aibă vreo înclinaţie spre aşa ceva. Îmi plăcea că nu se lăsa influenţat de <moda de la radio>, ci făcea ceea ce simţea. Cred că acesta a fost şi motivul pentru care a avut o evoluţie retrasă.
Muzica lui mereu mirosea a vacanţă şi a nopţi nedormite. Am cântat cu el pe la câte un bal al bobocilor sau vreun festival obscur, însă nu simţeam niciun fel de presiune pentru mai mult, pentru mai sus, pentru bani. Ţin minte că mă urcam cu el pe scenă fără să cunosc neapărat melodiile, ceea ce cred că dădea un iz de inedit reprezentaţiei şi mai mult era o mândrie pe care o simţeam faţă de ceea ce poate să facă, mândrie ce speram că o arătam sincer publicului (mai mult sau mai puţin calificat în contextul dat) şi poate chiar reuşeam să o induc prin microfon.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu