„Am început cred că prin 2000, imediat după venirea la Bucureşti. Încă nu aveam un calculator sănătos, dar am locuit la un prieten programator şi am instalat pe calculatorul lui un Acid, am adunat nişte sampling-uri şi m-am pus pe structurat aberaţii sonore. A fost pentru mine descoperirea unei dimensiuni noi şi eram absorbit în totalitate. De fapt, asta cred că a contat cel mai mult de-a lungul vremii, procesul de lucru, chiar mai important decât rezultatul. Celălalt program de căpătâi a devenit Sound Forge.
Pe parcurs am cunoscut câteva personalităţi care m-au ajutat: Doru Ionescu, Adrian Budriţan, DJ Vasile, Cri Stanciu, iar mai târziu Dan Handrabur. La un moment dat Budriţan mi-a sugerat să montez lucrările direct în Sound Forge, fără să mai pierd vremea cu multitracking-ul şi asta, deşi la început mi-a părut complicat, a rămas ca metodă de bază.
Apoi m-am delectat cu softuri mai serioase: Reason, Absinth şi preferatul meu până nu demult, Reaktor. După ce am renunţat în mare parte la sampling-ul prefabricat, am început să înregistrez propriile fragmente de sunet, folosind vocea, chitara, clapa, diverse obiecte pentru ritmuri sau zgomote. Am avut o perioadă în care am adunat tot soiul de dron-uri obţinute din voci pe care le-am înregistrat la microfon şi le-am transformat în zgomote industriale, ambientale, etc. Până la urmă m-am axat pe experimental, urmărind mai mult sau mai puţin conştient, o evadare din pădurea curentelor. Totuşi, momentele cheie pe care le promovez în lucrările electronice sunt nostalgia şi alienarea creativă.”
(...)
„Eu mi-am format câteva direcţii, referitor la muzică. Zona electronică este la bază, dar pe parcurs, odată cu lansarea Planetei, m-am simţit atras şi de zone alternative, de la grunge la punk sau hip-hop. Probabil ca antiteză la căutările pe tărâmul electronic, am mers pe un soi de punk satiric rudimentar, fără pretenţii metafizice. Practic, Planeta Moldova este conexiunea cu socialul, iar Pneumaton sau Ermetic, sunt conexiunile cu metafizicul.
Ar mai fi de spus, că eu am ajuns la muzica electronică după o perioadă serioasă de rockereală. La Cluj, prin 1992-1993, împreună cu bunul meu prieten Paul Opriş, am pus la cale o trupă de grindcore, Coma. Ne lăudam cu amuzament că <noi băgăm technogrind> şi la acea vreme scopul era simplu: să fim cea mai dură formaţie din România :) . Acum, de fiecare dată când îmi amintesc cum ne manifestam, mi se întinde gura până la urechi. Frumoase vremuri, sincere, fără prea multă gândire :) . Concertele n-au fost niciodată pentru mine o atracţie. Laboratorul contează!”
(...)
„Experienţa Shukar Collective a fost super tare! M-am înţeles şi mă înţeleg foarte bine cu toţi oamenii implicaţi în acest proiect, am învăţat multe, am evoluat cu toţii în anumite planuri şi asta e cel mai important. Eu sunt atras de zona lăutărească, o consider arhetipală. Evident, mă refer la muzica nealterată de kitchozităţi. Dar dacă kitchoşenia este paroxistică şi provoacă instantaneu hohote, poate pretinde şi ea la un sertăraş în dulapul artelor aberante. Partea bună este că zona lăutărească e un domeniu extrem de fertil pentru noi ramificaţii şi combinaţii sonore, iar Shukar Collective, în special piesele de pe <Taves Bahtalo> demonstrează clar acest lucru.”
(...)
„În prezent m-am axat pe video, mai am câteva proiecte de sunet la sertar, în rest pe la gospodărie :). Singura problemă cu care mă confrunt, pe lângă trecerea supersonică a timpului, este gestionarea energiilor creative şi continuarea proiectelor cu orice preţ :) .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu